Instruirea voluntarilor din comuna Malu pentru situații de urgență, în cadrul proiectului GRADE

      Comentariile sunt închise pentru Instruirea voluntarilor din comuna Malu pentru situații de urgență, în cadrul proiectului GRADE

La data de 24 noiembrie 2023 și 25 iulie 2024, au avut loc o sesiuni de instruire pentru voluntarii implicați în gestionarea situațiilor de urgență, în cadrul proiectului GRADE. Această activitate face parte din seria de acțiuni dedicate creșterii capacității comunității de a răspunde în mod eficient în cazuri de urgență.

Scopul principal al acestei sesiuni a fost instruirea unui grup de minim 10 voluntari în intervențiile rapide și coordonarea cu autoritățile în situații precum incendii sau inundații. Participanții au avut ocazia să își dezvolte abilitățile atât prin pregătire teoretică, cât și prin exerciții practice, contribuind astfel la îmbunătățirea pregătirii și capacității de reacție în fața unor eventuale dezastre.

Proiectul GRADE, finanțat din fonduri europene, urmărește să creeze o infrastructură solidă pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență la nivel local.